Cum sa nu fie nevoie de pioni
Ei stau atat de linistiti acolo in primul rand
Unul pe un patrat alb altul pe un patrat negru
Cum au fost asezati cum vor fi
Acum si in veacul veacului
Fac inainte doar cate-un pas
Atat de incet obositor de incet
Se inlocuiesc intre ei cu un fel de imbratisare
Si cad apoi abia auziti
Intr-o foarte larga intunecime
Dar mai inainte apara regele si regina
Si ofiterul si calul lui
Si tunul si tunul
Si dupa ce totul se termina
Contempla fumul.
Etichete: Poezii despre sah

Ca o consecinţă directă a dezvoltării impetuoase a şahului în lumea întreagă, prin disputarea din ce in ce mai frecventă a meciurilor individuale, prin cresterea numarului de intalniri prin corespondenta, prin aparitia cu regularitate a publicatiilor sahiste, carti, si reviste, se contureaza ideea organizarii unui concurs al celor mai buni sahisti ai lumii.
Adept entuziasmat al acestei idei a fost Saunton; sustinut de clubul londonez "St. George's", la 8 februarie 1851 trimite tuturor sahistilor cunoscuti, indiferent de tarile carora apartineau, invitatia de a participa la primul turneu cu adevarat international inregistrat in istoria sahului. S-a scontat pe participarea a 32 de mari jucatori din Franta, Germania, Rusia, Austro-Ungaria, si bineinteles Anglia. Nu s-au prezentat decat 16 concurenti dintre care doar 6 straini. Tottusi, turneul, organizat cu prilejul expozitiei internationale din Anglia la 26 mai 1851, in saloanele clubului "St. George's", a fost cea mai mare intrecere pe care a cunoscut-o istoria sahului, pana in prima jumatate a secolului al XIX-lea. Dupa declaratia lui Staunton, turneul "a constituit inceputul unei noi epoci in istoria civilizatiei"!
Din Germania au sosit la Londra Karl Mayer si Adolf Andersen, apoi Berngard Horvitz,jucator de origine germana care traia insa la Londra, maestrul francez Lionel Kieseritzky, maestrul din Austro Ungaria, Joszef Szen si americanul Johan Iacob Lowenthal.
Iata cum descrie Adolf Andersen cateva momente din timpul desfasurarii turneului, intro-o corespondenta pentru o revista germana.
"In urna au fost puse 16 bilete. Pe cate doua din ele era scris acelasi numar. Jucatorii care trageau acelasi numar jucau intre ei. In afara de aceasta, unul din bilete era alb, celalalt galben; cel care tragea biletul alb juca cu piesele albe in prima partida.
A doua zi, la 27 mai, ora 11 dimineata, a inceput lupta. Toata dimineata cele opt perechi joaca la clubul "St. George's". Nu e prea confortabil. Mesele si scaunele sunt mici si joase. Marginile tablelor de sah depasesc marginile meselor. Langa jucatori nu este loc pentru cel care scrie mutarile. Si nu este loc nici sa te sprijini de masa. Insa englezii nu sufera din cauza acestor incomoditati. Drept ca o lumanare, englezul sta nemiscat, cu ambele degete mari bagate in buzunarele jiletcii si priveste tabla gandindu-se la o mutare de jumatate de ora. Cateodata poti sa oftezi de o suta de ori pana cand, in sfarsit, cu o miscare rapida si hotrata, englezul executa mutarea."
Surpriza cea mai mare a constituit-o insa faptul ca victoria a revenit mai putin conoscutului maestru german Adolf Andersen, tanar profesor de folosofie si matematica din orasul Breslau. De fapt cine a fost Andersen si cum se explica victoria lui stralucita ?
S-a nascut in 1818, intr-o familie modesta din orasul Breslau. De mic copil, de la varsta de noua ani, descopera sahul si tainele lui. Pentru prima data intalneste o carte de sah, volumul in care Moses Hirschell a adunat si a comentat partidele lui Greco si Stamma. Se spune ca elev fiind, cunostea mult mai bine cartile de sah decat textele lui Platon sau Cicero, ceea ce insa nu l-a impedicat sa termine scoala stralucit. Isi continua studiile la Universitatea din Breslau si ataca energic si inventiv sahul. In 1842 publica o carte intitulata "Probleme pentru sahisti" cu lucrari in care elmentul combinativ este preponderent si uluitor. Acesta va fi de fapt trasatura dominanta a lui Andersen, aceasta va uimi curand intreaga lume. Aparitia lui Andersen in Germania nu este intamplatoare. In epoca respectiva, dupa Franta si Anglia, Germania era a treia tara europeana unde sahul cunostea o mare dezvoltare. La berlin exista un club puternic de sah al carui presedinte, Bledov (1795-1840) a fondat revista "Schachzeitung". Se dezvolta o adevarata scoala. Apar sahisti straluciti, ca Paul Rudolf von Bielguer, locotenent, autor al lucarii Handbuch, lucrare stralucita pe care tanarul autor din cauza mortii mult prea timpurii, nu a reusit sa o desavarseasca. Sarcina aceasta si-a asumat-o un alt mare sahist Tassilo von Heydebrand und der Lasa, mare functionare si diplomat.
Asadar la marele turneu de la Londra erau desemnati sa participe Lasa, care din cauza multiplelor obligatii profesionale s-a declarat indisponibil, si Mayet. In situatia creata, oficialitatile sahiste l-au desemnat pe Andersen. Este interesant de amintit ca, desi Andersen s-a impus prin extraordinarul sau talent combinativ, prin stilul sau de joc exploziv, acesta nu se putea mandri pana la data amintita cu nicio performanta incredibila. A sustinut doua intalniri cu Bledov - 5 partide, din care a reusit doar o remiza si cu Lasa - din 7 partide a castigat una singura! Atunci Andersen s-a intors la vechii maestri si a inceput sa studieze sarguincios partidele inaintasilor. Intre timp, la Berlin sustine examenele si devine licentiat in limba germana si matematica. Tot aici are ocazia sa-i intalneasca in cluburile de sah pe cei mai mari sahisti ai tarii. Inaintea turneului de la Londra, Andersen sustine un meci cu Hervitz , incheiat la egalitate : 5 - 5. Meciul trebua sa cuprinda 11 partide, dar nici unul dintre cei doi concurenti nu a dorit ca rezultatul meciului sa fie decis in aceasta ultima partida, astfel incat au convenit sa intrerupa meciul la egalitate. Dupa ce a devenit cunoscut, faptul ca va reprezenta Germania la marele turneu de la Londra, si-a interupt activitatea profesionala si a inceput antrenamente intese cu partide jucate in compania unor jucatori puternici, cum ar fi Mayet, Dufresnes sau Falckbeer. Bine pregatit Andersen a atacat direct locul I.
Turneul s-a jucat in patru tururi : primul eliminatoriu, califica pe cel ce obtinea, inaintea celorlalti doua victorii. In urmatoarele trei tururi castiga cel ce obtinea primul patru victorii. Este interesant de remarcat ca daca si urmatoarele tururi s-ar fi disputat dupa sistemul primului, adica pana la a doua victorie, nu pana la a patra, Andersen nu ar mai fi castigat turneul deoarece in turul al - II lea a pierdut primele doua partide jucate cu Szen. Iata acum rezultatele :
Turul 1 Eliminatoriu :
Andersen - Kiseritizky 2 (jumate) - 1 (jumate)
Wywill - Lowe 2 - 0
Williams - Lowenthal 2 - 1
Staunton - Brodie 2 - 0
Szen - Newman 2 - 0
Kennedy - E. Kennedy 2 - 0
Horvitz - Bird 2(jumate) 1 (jumate)
Turul 2 :
Andersen - Szen 4 - 2
Wywill - Kennedy 4(jumate) - 3(jumate)
Williams - Mucklow 4(jumate) - 2(jumate)
Staunton - Horvitz 4(jumate) - 2(jumate)
Turul 3 :
Pentru locurile 1 - 4
Andersen - Stauton 4 - 1
Wywill - Williams 4 - 3
pentru locurile 5-8
Szen - Horvitz 4 - 0
Kennedy - Mucklow 4 - 0
Ultima pereche nu a mai continuat concursul.
Turul 4 :
Locurile 1 - 2 : Anderson - Wywill - 4(jumate) - 2(jumate)
Locurile 3 - 4 : Williams - Staunton - 4(jumate) - 3(jumate)
Locurile 5 - 6 : Szen - Kennedy - 4(jumate) - (jumate)
Locul 7 : Horvitz (fara joc)
Locul 8 : Mucklow
Extraordinar de mare a fost deceptia englezilor atunci cand marea lor speranta, Staunton, a fost infrant de Andersen. Imediat, presa engleza a lansat atacuri la adresa lui Andersen, sustinand ca l-a ajutat mai mult zeita Fortuna, decat stiinta si ca Staunton a fost bolnav. S-a propus organizarea unui meci Staunton - Andersen, dar n-a avut loc niciodata. Cu toata amaraciunea englezii nu au putut sa nu recunoasca stralucitele merite ale maestrului german, caruia la Berlin i s-a facut o primire princiara si sa nu publice partidele marelui jucator. In primul numar al revistei "Chess Player" a fost prezentata o partida jucata contra lui Kiseritzky si unanim recunoscuta apoi ca "partida nemuritoare" a sahului mondial.
Etichete: Mari Sahisti
Blog de filme
Blog de filme este un nou blog in care apar ultimele filme aparute in cinematografe si pe care lucrez si eu impreuna cu Seby si Goyety . Cu toate ca este nou aparut vrem sa il promovam cat mai mult . Gasiti orice gen de filme : comedie , groaza , triller , phihologice etc.
Vizitati blogul :Blog de filme
Etichete: blog de filme1
Atunci cand in Franta facea epoca Saint-Amant,succesorul de inalta maiestrie a lui La Bourdonnais,fondator si redactor al reviste "Palamede",publicatie sahista de autoritate,in Mare Britanie,aparea Howard Stauton.S-a nascut in 1810 si de foarte tanar a avut doua mari pasiuni:jocul de sah si teatrul.A studiat la Universitatea din Oxford.Principala preocupare : Sheakespeare!Nu era insa un talent deosebit in arta actoriceasca,astfel dupa cheltuirea sumei de 1000 de lire sterlinie primite de la tatal sau,prima si ultima de alfel,Stauton se consacra sahului.A fondat o revista de specialitate,a colaborat la diferite publicatii,iar in 1845 a scris o carte care a castigat repede o mare popularitate.Ajuns cel mai mare jucator al Marii Britanii,nu viseaza decat disputarea unui meci de "prestigiu" si acesta de sigur in compania celui mai bun jucator francez care nu era altul decat Saint-Amant.Meciul s-a disputat in februiare 1843 la Londra,in saloanele clubului Saint George's.S-au jucat sase partide,dintre care Saint-Amant a castigat trei si o partida s-a incheiat remiza.
Victoria lui Saint - Amant a fost intampinata in Franta cu mare entuziasm,cele sase partide ale meciului fiind amplu comentate in revista "Palamede",unde redactor era insusi Saint-Amant.
Cei doi parteneri,unul incurajat de victorie,celalalt indarjit de infrangere,poarta tratative,pentru organizarea unui meci revansa.Dupa indelungi discutii s-a ajuns la un acord,cu urmatoarele stipulatii:meciul sa aiba loc la Paris,la Cafe de la Regence,in noiembrie-decembrie 1843 si sa se joace pana la a 11-a pvictorie,cate patru partide pe saptamana;se fixa o amenda de o lira pentru intarzierea la partida si,in sfarsit,un premiu de 100 de lire sterline.In temimpul meciului,Cafe de la Regence,a inregistrat un numar record de spectatori veniti sa asiste la "marea batalie sahista dintre Franta si Anglia",cumo denumeau ziarele vremii.
Nimeni in Franta,dupa victoria la Londra,nu se indoia de succesul lui Saint-Amanat.Toata lumea astepta cu sufletul la gura aceasta mare intrecere!Si iata ca entuziasmul francezilor a scazut subit dupa primele partide : 1-0 2-0 si doua remize.Stupoare:dupa opt partide scorul era 7 1 pe 2 - 1 pe 2.Meciul s-a incheiat cu partida a 21-a su scorul final de +11 -6=4,in favoare maestrului engelz.
Stauton,alaturi de activitatea competitionala,a desfasurat si o larga activtate publicistica.
in 1841 a fondat revista "The Chess Player's Chronicle",pe care a condus-o pana in 1854.In 1847 a publicat un namnual de deschideri,care s-a bucurat de un succes urias in lumea intreaga : s-au tiparit in total numai putin de 18 editii!Dupa o indelungata si bogata cariera,in ultimii ani de viata,Stauton s-a intors la ... prima sa iubire,dramaturgia,si mai ales,la Shakespeare.A scris studii si articole asupra creatiei shakeapseriane,o istorie a culturii,apreciata de specialisti si de critici literari.A murit la 22 iunie 1847,la masa de scris cu pana in mana aplecata asupra filelor ultimului sau manuscris ...
Etichete: Mari Sahisti
Apararea Philidor
Legal vs Kermi Paris 1750
1.c4 e5 2.CF3 d6 (Observam ca negrul adopta un sistem de aparare,pe care mai tarziu l-a studiat si aprofundat Philidor,elev a lui Lega) 3.Nc4 Ng4 4.Cc3 g6? 5.C:e5! N:d1?? 6.N:f7+ Re7 7.Cd5 mat.Acesta este celebrul mat al lui Legal.
Etichete: Partide de sah
Prima jumatate a secolului al XIX-lea este caracterizata in Europa printr-o mare efervescenta a gandirii,prin desfasurarea intregii vieti spirituale sub semnul romantismului.Expresie pe plan spiritual a prefacerilor sociale care framantau Europa - prabusirea oranduirii feudale si instaurarea celei capitaliste - romantismul a influentat nu numai arta si literatura,ci si filosofia,istoria,dreptul,lingvistica,economia politica etc.
Reprezentatii romantismului se adreseaza cu precadere traditiei,istoriei,folclorului,considerate ca manifestari ale geniului national,promoveaza fantezia aproape fara limite,ideea afirmarii originalitatii nationale - ne amintim de indemnul lui Heliade Radulescu : "scrieti baieti,numai scrieti" - cultul eului,individual si national,poate unori exagerat,pledeaza pentru o arta autentica.Acest suflu de reinoire este inspirat de romantism.In prima perioada a secolului al XIX-lea se retiparesc vechi volume de sah,sunt studiate operele lui Lucena,Greco,Philidor.
La 9 iulie 1813 apare prima rubrica de sah intr-un cotidian,"Liverpool Mercury",ziar de mare tiraj in Anglia.
Unul dintre cei mai puternici jucatori de sah din aceasta perioada a romantismului a fost Alexandre Louis Honore Lebreton Deschapelles (1780-1847),ofiter de cariera,general sub comanda lui Napoleon,si-a pierdut bratul stang intr-una din bataliile la care a pariticpat,lucru care l-a indepartat de adevarata sa profesie,transformandu-l intr-un pasionat si entuziast sahist.Partener de sah al imparatuluisi-a depasit cu usurinta toti adversarii,cucerind lauri la Paris,Londra,Berlin.
Stralucirea faimei lui Deschapelles a inceput sa scada odata cu aparitia in constelatia marilor campioni un nume nou:Louis Charles,conte Mahe de Bourdonnais (1797-1840),nepot al guvernatorului Insulelor Mauriciu.
Dupa terminarea studiilor si-a incercat norocul in comert,insa fara rezultat.Indragostit de sah,si-a consacrat intreaga viata acestei preocupari.Pentru a-si castiga existenta se angajeaza ca secretar al cluibului de sah din Paris.Se impune repede ca cel mai bun sahist din Franga si,pentru a-si largi reputatia,trece Canalul manecii,in Anglia,de unde,in urma unei stralucite victorii,se intoarce cu titlul onorific de "cel mai bun sahist al Europei".La Bourdonnais a ramas in instoria sahului,in special,in urma meciului "maraton" pe care l-a jucat contra irlandezului Mac Donnel;meciul a avut loc in 1834,la clubul Westminister din Londra.Se pare ca dupa sase serii de partide,rezultatul final al meciului a fost +45 -27 = 13 in favoare jucatorului francez.
Meciul a starnit un inters fantastic si a fost urmarit de lumea intreaga.Pentru prima data ziarele incep sa publice partide de sah;la 4 februarie 1835,"Hill's Life in London",publica partida a 54-a a meciului.Iata ce scria publicistul englez George Walker despre acest eveniment sahist:
"Primul meci a inceput in iunie ,s-a terminat in iulie 1834 si a cuprins 21 de partide,fara a socoti remizele.Locul luptei a fost clubul Westminister.Prima partida a atras un numar foarte mare de spectatori.De obicei se juca la orele amiezii pana seara;adeseori,continuarea partidei era amanata pentru a doua zi.Se juca zilnic,in afara de duminica
UNele partide dureau multe ore,deoarece limta lor nu era fixata.Uneori,Mac Donnell,se gandea la o mutare o ora si jumatate si chiar mai mult;in ceea ce-l priveste pe la Bourdonnais numai odata s-a gandit 55 de minute.In general,Mac Donnell era mult mai lent,el consumand circa doua treimi din totalul timpului de gandire.La Bourdonnais nu vorbea deloc engleza,iar Mac Donnel nici atat franceza;de aceea pe parcurusul intregului meci "maraton",singurele cuvinte pe care le-au schimbat au fost sah si mat - si acestea pronuntate ra si cu zambet amabil..."
Dupa meci,La Bourdonnais a declarat : "Mac Donnell este cel mai bun jucator pe care l-am intalnit vreodata in viata mea".In urma numeroaselor sale victorii si mai ales a acestui meci,La Bourdonnais este al doilea mare jucator,dupa Philidor,care primeste titlul,neoficial desigur,dar unanim recunoscut de "cel mai bun jucator al lumii".
Etichete: Mari Sahisti
In anul 1726,in micul oras francez Dreux s-a nascut Francois Andre Danican Philidor,cel care avea sa devina mai tarziu parintele operei comice franceze,considerat in vremea sa "cel mai mare jucator al tuturor timpurilor".S-a nascut din cea de a tria casatorie a tatalui sau - Michel Daninca Philidor - atunci cand acesta avea 73 de ani,iar mama sa doar 19 ! Din frageda copilarie s-a remarcat prin exceptionalul sau talent pentru muzica si sah.Compune si joaca sah!Incepe sa frecventeze vestitul "cafe de la Regence",acolo unde s-au asezat in fata meselor de sah D'Alembert,in Rousseaus,Voltaire,Diderot si mai tarziu Franklin,Mirabeau,Danton,Robespierre,Napoleon Bonaparte,Turgheniev si alte personalitati ilustre.Incepand cu anul 1745 intreprinde calatorii in Olanda,Germania si Anglia,joaca sah peste tot si triumfa ca cel mai tare sahist al lumii.In 1748 publica la Aix-la-Chapelle,lucrarea "Analiza jocului de sah".In acelasi timp se afirma ca mare compozitor de muzica de opera (in 1764 a avut loc premiera spectacolului cu opera "Vrajitoru!",care s-a bucurat de un succes imens).
Dupa spectacol,la insistentele publicului,autorul a fost nevoit sa urce pe scena pentru a fi aclamat,fapt fara precedent pana atunci in Franta.A scris in total de 25 de opere.Dar sa ne intoarcem la activitatea sa sahista.DCartea "Analiza jocului de sah",este prima incercare de sistematizare stiintifica a cunostintelor sahiste si cuprinde studiul teoriei deschiderilor,partide si finaluri cu ajutorul carorara a stabilit principii fundamentale,valabile si astazi.In afara partidelor de concurs a incercat de demonstratii de joc "orb",demonstratii despre care amintesc in celebra "Enciclopedie a stiintelor artelor si mestesugurilor"Diderot,D'Alembert si colaboratorii lor.In 1792,Philidor a plecat la Londra de unde nu s-a mai intors,deoarece dupa izbucnircea razboului intre Anglia si Franta,marelui sahist si compozitor,cetatean francez,i se interzise intoarcerea in patrie.Cu sufletul zdrobit de durere s-a stins la Londra,la sfarsitul lunii august 1795.
Etichete: Mari Sahisti